Politica de livrare și transport
COLDMIT asigură transportul echipamentelor și componentelor frigorifice în condiții sigure, prin servicii de curierat rapid sau transportatori specializați, în funcție de dimensiunea, greutatea și natura produselor comandate. Scopul nostru este ca produsele să ajungă la dumneavoastră în cel mai scurt timp și în perfectă stare.
1. Program de procesare și expediere
Comenzile primite online sau prin e-mail sunt procesate în fiecare zi lucrătoare, de luni până vineri, între orele 9:30 – 16:30. Comenzile sosite până la ora 15:30 sunt pregătite și expediate în aceeași zi, dacă produsele se află pe stoc. Comenzile transmise după ora 15:30 sunt procesate și expediate în următoarea zi lucrătoare.
Comenzile primite în weekend sau în zilele de sărbători legale sunt prelucrate în prima zi lucrătoare următoare. După lansarea comenzii, veți fi contactat telefonic de un reprezentant COLDMIT pentru confirmarea acesteia și pentru stabilirea detaliilor de livrare.
2. Termene de livrare
Livrarea produselor se efectuează prin servicii de curierat rapid sau, în cazul echipamentelor voluminoase, prin transport dedicat. Timpul mediu de livrare este de 1–2 zile lucrătoare pentru produsele aflate pe stoc și de 3–5 zile pentru produsele speciale sau personalizate.
Produsele sunt livrate în ambalajul original al producătorului, sigilat corespunzător pentru protecție mecanică și termică. Fiecare colet este însoțit de factura fiscală emisă după confirmarea comenzii.
3. Condiții la primirea coletului
Curierul nu este autorizat să permită deschiderea coletului înainte de semnarea documentelor de livrare. Vă rugăm să verificați starea ambalajului la primire. În cazul în care observați deteriorări, vă recomandăm:
- să refuzați coletul și să menționați motivul pe procesul-verbal al curierului;
- să ne contactați imediat pentru a iniția procedura de înlocuire sau rambursare;
- să păstrați documentul de livrare pentru confirmarea incidentului.
Produsele deteriorate în timpul transportului și confirmate ca atare de către curier vor fi înlocuite fără costuri suplimentare pentru client.
4. Modalități de transport
În funcție de natura comenzii, transportul se poate efectua:
- Prin curierat rapid – pentru produse de dimensiuni standard, livrabile în toată țara;
- Prin transport specializat – pentru echipamente voluminoase (camere frigorifice, panouri, agregate etc.);
- Prin ridicare de la sediul nostru – pentru clienții care preferă să preia produsele direct din depozit, pe bază de programare.
Dacă doriți utilizarea unei firme de curierat preferate sau aveți contract propriu de transport, vă rugăm să ne comunicați acest lucru la momentul plasării comenzii. Curierul desemnat va putea ridica produsele direct din depozitul nostru.
5. Costuri de transport
Costul transportului este calculat în funcție de greutatea, volumul și destinația coletului. Pentru comenzile standard, livrate prin Fan Courier sau GLS:
- coletele de până la 1 kg – 30 RON (TVA inclus);
- pentru fiecare kilogram suplimentar – 1,5 RON (TVA inclus);
- pentru localitățile aflate în afara ariei de acoperire – se aplică 1 RON/km suplimentar conform tarifelor curierului.
În cazul livrărilor efectuate de transportatori specializați (pentru produse cu lungimi de peste 2 metri, camere frigorifice complete sau echipamente industriale), costul de transport este stabilit individual. După plasarea comenzii, solicităm o cotatie de la transportator și vă comunicăm tariful exact pentru aprobare.
6. Produse voluminoase și transport special
Pentru produsele cu dimensiuni mari sau sensibile la manipulare (panouri sandwich, uși frigorifice, camere modulare, agregate), transportul se efectuează cu vehicule echipate corespunzător, asigurând protecția împotriva șocurilor și a variațiilor de temperatură.
Termenul de livrare pentru aceste produse este de regulă între 3 și 5 zile lucrătoare de la confirmarea comenzii și acceptarea ofertei de transport.
7. Recomandări importante
- Verificați integritatea coletului la primire și solicitați curierului să menționeze eventualele probleme pe procesul-verbal.
- Nu aruncați ambalajele originale până la finalizarea perioadei de garanție – acestea pot fi necesare pentru retur sau intervenții service.
- Pentru comenzi complexe (camere frigorifice, instalații complete), asigurați-vă că locul de livrare permite accesul vehiculului de transport.
8. Contact și asistență
Pentru informații suplimentare despre condițiile de transport, oferte personalizate sau estimarea costurilor de livrare, vă rugăm să ne contactați la adresa office@coldmit.ro sau telefonic la numărul afișat pe pagina Contact.
